Problema transnistreană, a fost discutată în cadrul unei conferinţe internationale la Iaşi. Experţii europeni şi liderii societăţii civile au propus mecanisme de soluţionale a conflictului, cooperare transfrontalieră şi îmbunătăţire a dialogului între RM şi UE.
Autorităţile de la Chişinău, deşi au fost invitate, au refuzat să participe la întrunire.
Liderii societăţii civile, oficiali şi experţi europeni susţin că Viitoriul Republicii Moldova în spaţiul dintre Marea Neagră şi Marea Baltică este imprevizibil fără soluţionarea problemei transnistrene, care afectează tot mai frecvent locuitorii de pe ambele maluri ale rîului Nistru. Potrivit Primarului localităţii Corjova, raionul Dubăsari, satul este sub dublă jurisdicţie, activitatea administraţiei publice locale este blocată, iar consilierii locali – reţinuţi şi arestaţi:
VALERIU MÎŢUL, PRIMARUL S. CORJOVA, DUBĂSARI:
Vorbind de Corjova, am ruga ca comuna Corjova să fie patrulată de reprezentanţii Uiunii Eropene. Antiufeev deseori declară că în 1992 conflictul a început la Corjova şi dacă se va repeta – tot la Corjova poate începe. SINCRON ION MANOLE ASOCIAŢIA „PROMO LEX” Socieattea civilă aşteaptă ca autorităţile să-şi facă treaba. Autorităţile aşteaptă ca Societatea civilă să rezolve problemele pe care trebuie să le rezolve Guvernul. Mass-media-la fel. Poulaţia nu are încredere în nimeni. Guvernul arată cu degetul că Comunitatea internaţională trebuie să se implice în soluţionarea problemei transnistrene.
Experţii susţin că şi implicarea societăţii civile ar dezgheţa relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. A fost propus înfrăţirea satelor Corjova, Malovata, Cocieri cu localităţi din UE, dezvoltarea infrastructurii în aceste localităţi, crearea unui forum al organizaţiilor şi partidelor politice care doresc cu adevarat soluţionarea problemei transnistrene şi asigurarea accesului la informaţie în zona de securitate:
TEO CÎRNAŢ COMITETUL HELSINKI PENTRU DREPTURILE OMULUI, MOLDOVA
Deschiderea unor potsuri de televiziune şi radio pe amdele maluri ale Nistrului pentru a informa populaţia din regiunile isolate despre ceea ce se întîmplă în Republica Moldova.
Reprezentantul special al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei a menţionat importanţa reluării procesului de negocieri în formatul „5+2”, care vor duce la soluţionarea rapidă a conflictului transnistrean. Evenimentul este organizat de Fundaţia Moldova din SUA şi Institutul pentru Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale din Bucureşti şi a întrunit experţi din Ucraina, SUA, Romania, Republica Moldova şi Belgia. Potrivii organizatorilor, autorităţile de la Chişinău au refuzat invitaţia la conferinţă.
Completat sub: REPORTAJE VIDEO | Tagged: "5+2"", bucureşti, chisinau, comitetul, conflict, corjova, drepturile, dubasari, formatul, helsinki, iaşi, kalman mizsei, moldova, omului, politici, problema, republica, soluţii, SUA, transnistria, uniunea europeana






da de ce nu au fost ai nostri ?
Отличная статья.Респект автору.
Только вчера об этом думал, так что пост как нельзя в тему!
Интересная тема, Спасибо!
Hallo Angela,
we came back to Czech and search our cyclo – video on you web, but we cannot find it.
Can you plaese write to me, if a clip from our journey is on you web site ?
Thank you
————————————————-
Dorogaja Angela,
my vernjomsja nazad do Ceska i iskajem nase velosipednoje video na vasom webe, no nam ne mozno najti jego.
Mozete-li byt taka laskovaja i napisite nam, cto est etot klip na vasom vebe, ili net.
Spasibo Vam
————————————————-
Martin Ligenza (czech cyclist – tourist)
Zlin, Czech republik